Bazar literar

Un bazar de maşini şi foarte multe cărţi

Este un eseu în care autorul reuşeşte să abordeze o tematică veche de când lumea dintr-un unghi cu totul inedit: aspiraţia către (re)construirea unităţii Europei este pusă în legătură (pare greu de crezut!) cu cel mai mare bazar de autovehicule, situat nu departe de centrul geografic al continentului nostru, la Mariampole, în Lituania. Aşadar, ceea ce te cucereşte de la bun început în demonstraţia lui Schlögel este dezinvoltura cu care sunt împinse la o parte o serie de stereotipii. Autorul ocoleşte în primul rând tentaţia clasificării maniheiste, în alb şi negru, a atributelor bătrânului continent: nu în imaginea idealizată (de leagăn al umanismului, cămin al democraţiei, sediu al toleranţei), nici în aceea “demonizată” (de spaţiu al atâtor cruzimi care au culminat cu cele două războaie mondiale, cu Holocaustul şi Gulagul) trebuie căutată ecuaţia acestei “Europe in the making” care îşi are centrul nu la Bruxelles, ci la Mariampole. Dimpotrivă, ecuaţia ei poate fi găsită în acel spaţiu concret traversat de zeci, de sute de ori de la un capăt la altul de şoferii de cursă lungă (adevăraţi “specialişti” în producerea apropierii), de negustorii de maşini, de contrabandişti chiar, de clienţii Eurolines-ului, într-un cuvânt de toţi cei care îşi asumă rutina inerentă înfruntării cotidianului. Puţini eseişti de după 1989 s-au dovedit mai preocupaţi de ceea ce “se petrece pe tăcute, aproape pe neobservate şi deloc spectaculos” (în zonele de frontieră, acelea concrete care nu întotdeauna coincid cu etericele frontiere ale spiritului, în vastele bazaruri care funcţionează ca puncte de coagulare ale noii lumi, în trenurile fără de care “nu ar fi existat o cultură europeană, un fin du sičcle”. Firesc, această lume în transformare aduce cu sine şi o nouă literatură despre Europa (o literatură pe care cu siguranţă Curtius ar fi ignorat-o şi care nu pare să aibă, într-adevăr, prin ce să alimenteze vanitatea venerabilului continent), dar care nici nu mai poate fi ignorată. Pentru simplul argument că se dovedeşte cât se poate de utilă. Este vorba de literatura ghidurilor turistice şi de conversaţie, a broşurilor de tot felul, care cuprind informaţii minimale, dar utile şi care, deşi nu sunt comentate în eseuri şi nici nu fac obiectul dezbaterilor pe la conferinţe sau congrese, demonstrează, prin simpla lor existenţă, că “Europa reală este o ţară mult mai vastă decât Europa din manuale.” Dacă deschide o astfel de broşură la capitolul Bucharest by Night, de exemplu, călătorul dezorientat sau turistul amator de entertainment, poate fi uimit de numărul impresionant al localurilor cu nume care de care mai sonore: Opium Studio, Cotton Club, Blue Moon, Casino Bucharest, Palace Casino, Café Einstein sau La vie en rose. Ai fi tentat să crezi – după cum notează cu discretă ironie autorul – că oraşul postcomunist năzuieşte să redevină un Paris al Răsăritului.